Monthly Archives: January 2017

Hai sa dăm mână cu mână, cei cu inima română !

În data 23 ianuarie 2017, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava a avut loc seminarul cu tema “24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”.
Întâlnirea a fost deschisă de prefectul județului Constantin Harasim, iar moderatoarea evenimentul a fost doamna Angela Zarojanu.
Au avut expuneri legate de importanța actului istoric: Ștefan Purici, prorectorul Universității “Ștefan cel Mare”, Camelia Ignătescu, decanul Universității “Ștefan cel Mare”, Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Bibliotecii Universității “Ștefan cel Mare”, Gabriela Scutaru, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii “I.G. Sbiera”, Ioan Mareș, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, preotul paroh Constantin Ciupu de la Biserica “Sfântul Simion“, Aurel Buzincu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național.
Printre cei care au participat la eveniment și au avut intervenții, dorim să amintim pe: Epureanu Ionuț, purtător de cuvânt IPJ Suceava, Carmen Marcean, scriitoare, Luminița Chihai, președinta CECCAR Suceava, Liliana Agheorghicesei, președinta IMM Suceava, Orza Liliana, CRITP Suceava, Alunica Morariu, prodecan Facultatea de Drept și Administrație Publică USV Suceava, Gina Puică, lector Universitatea “Ștefan cel Mare”, Diana Bucătar, consilier parlamentar, Johannes Raimund Onescius, director adjunct al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”.
Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea cântecului patriotic “Hora Unirii” de către elevii Mihaela Andreea Flocea, Maria Nichitoi, Nicolae Ilincăi de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, împreună cu toți cei prezenți.

”Târgul de Crăciun”, ediția a VII-a, un eveniment tradiție al Colegiului de Artă

În perioada 12-16 decembrie 2016 la Shopping City Suceava s-a desfășurat ”Târgul de Crăciun”, ediția a VII-a, un eveniment tradiție al Colegiului de Artă. Proiectul a avut ca obiectiv  valorificarea obiectelor de Crăciun hand-made executate de elevii colegiului (în mare parte de la secțiile de arte plastice și conservare și restaurare bunuri de patrimoniu) și donarea fondurilor colectate copiilor din ”Centrul de primire a copilului în regim de urgență” ( 16 copiii aflați în centru) și elevilor cu o situație materială deosebită din cadrul Colegiului (7 elevi).

Mulțumim reprezentanților Shopping City Suceava, domnișoarei Cătălina Roșu și doamnei Anca Gutt, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment, colegilor dascăli și elevilor implicați în activitățile proiectului.

 

Reincepere cursuri 11.01.2017

RELUARE-CURSURI

Ordin privind organizarea simulărilor Examenelor Naționale clasela a VIII-a, a XI-a, a XII-a

Ordin privind organizarea simulărilor Examenelor Naționale clasela a VIII-a, a XI-a, a XII-a CLICK AICI!

Școala altfel Ghid de implementare 2016

Școala altfel Ghid de implementare 2016 CLICK AICI!

Pot bărbați cu boli de inimă să ia medicamente ED ca Viagra?

Dacă ați fost diagnosticat cu boli de inimă, este posibil să aveți o disfuncție erectilă.

Dar ED nu trebuie să vă stăpânească viața și s-ar putea să vă întrebați dacă veți fi în stare să utilizați medicamentul ED cu o boală de inimă.
Din fericire, potrivit publicațiilor Harvard Health Publications, "pilulele de disfuncție erectilă sunt foarte sigure" dacă nu suferiți de boli cardiovasculare.

Studiile au arătat că bărbații cu boli de inimă sunt capabili să ia medicamente ED precum Viagra, Cialis și Levitra. Durerea și disconfortul raportate în timpul tratamentului cu ED sunt susceptibile de a fi legate de boala arterei coronare, mai degrabă decât de medicamentul propriu-zis.

Dacă ați încercat alte opțiuni și nu ați găsit nicio altă soluție pentru ED, nu aveți boli cardiovasculare și nu aveți alte medicamente care ar face ca pastilele ED să fie riscante, încercarea Viagra sau una dintre alternativele adecvate merită să încercați. Citiți mai multe aici.

Levitra prodej | Levitra cena na receptę | Levitra 20 mg rendelés | Levitra bestellen